Comenzi rapide la: 0727.641.920

elefant.ro%20
 
Lipitori.ro

Sistemul CIRCULATOR
Corpul uman este alcătuit dintr-o vastă reţea de canale, mai mici sau mai mari, prin care circulă permanent lichide cu diverse încărcături. În cadrul acestui sistem imens de distribuţie, redistribuţie, evacuare şi recaptare a fluidelor, sistemul circulator ocupă un loc de primă importanţă.
Sistemul circulator este alcătuit dintr-o multitudine de vase tubulare prin intermediul cărora circulă sângele, care irigă  întreg organismul.
 
Vasele de sângeVasele de sânge mari (artere, vene), mici (capilare) sau intermediare (arteriole, venule), străbat întreg corpul, transportând prin ele substanţe importante pentru viaţă. După conţinutul sângelui în gaze precum şi în alte substanţe, circulaţia are două componente majore, una arterială şi cealaltă venoasăCirculaţia arterialăArterele sunt canale mari prin care, circulă sângele, de la inimă spre ţesuturi. Aorta este vasul principal ce pleacă din ventriculul stâng, ramificându-se apoi, în derivaţii cu calibrul din ce în ce mai mic (arteriole, capilare). Arterele şi arteriolele pornite din aortă descriu circulaţia arterială mare. Artera pulmonară, pleacă din ventriculul drept şi transportă sânge venos spre plămâni, fiind componenta arterială principală a circulaţiei mici.Arterele şi mai ales arteriolele, sub influenţa impulsurilor nervoase primite prin nervii simpatici, se dilată sau se contractă schimbând debitul sanguin. Schimbările de calibru, modifică irigaţia tisulară după nevoile organismului, motiv pentru care, aceste canalele,  au fost numite „ecluze de irigaţie".CapilareleDupă ce sângele a străbătut arterele mari şi mici ajunge în reţeaua vaselor capilare. Capilarele sunt vase scurte (0,5cm) şi cu diametre microscopice (mai mici de 20μ). Ele sunt foarte numeroase realizând o lungime totală de 2500 km. şi o suprafaţă de 6200 mp. Capilarul are două  terminaţii, prin care se leagă, la un capăt, de arteriole iar de celălalt capăt de venule (vene cu calibru mic), pe lângă care mai prezintă ramificaţii prin care, aceste vase minuscule, se unesc între ele.Aceste mici canale permit trecerea prin pereţii lor subţiri, în spaţiul interstiţial, şi de aici înapoi, în circuitul sanguin, a apei, a proteinelor plasmatice cu masă moleculară mică, a unor elemente figurate, a mineralelor ionice, a gazelor, a substanţelor plastice ori energetice, a unor compuşi de asimilaţie sau dezasimilaţie. Prin intermediul lichidelor interstiţiale are loc schimbul nutritiv (nutriţia celulară), respirator şi excretor, dintre celule şi sânge. Lichidele, celulele şi substanţele care ies din vasele capilare sanguine, constituie mediul local al ţesuturilor şi al organelor. Deşi provin din acelaşi sânge, aceste medii locale sunt diferite de la un ţesut la altul, deoarece celulele tind să le adapteze propriilor necesităţi. Din compatibilitatea sau incompatibilitatea dintre celulele unui ţesut şi mediul local depinde starea de sănătate sau aceea de boală a unui organ sau a întregului organism. Eritrocitele nu pot traversa pereţii (endoteliu) capilarelor, deoarece sunt elemente prea mari. Din cauza diametrului mare, ele sunt nevoite să îşi modifice forma în timpul trecerii prin vasele capilare.Capilarele au proprietatea de a-şi modifica calibrul, permeabilitatea, filtrabilitatea şi aderenţa pereţilor interni. În mod obişnuit, prin vasele capilare, trece doar  5% din totalul sângelui circulant. Acest volum, prin modificarea formei capilarelor, poate creşte de 6 ori. Sporul cantitativ de sânge capilar se realizează pe baza micşorării volumului de sânge din vasele mai mari. Dacă are loc o vasodilataţie capilară la nivelul întregii suprafeţe cutanate, se scoate din circulaţie o cantitate însemnată de sânge de la nivelul organelor, mai ales a ficatului, splinei şi plămânilor producându-se decongestionarea lor. Vasoconstricţia dermică, acţionează în sens contrar, aducând un flux sporit sanguin spre viscere prin scăderea volemiei sanguine periferice.Există numeroşi factori tisulari, fizici şi chimici care pot modifica calibrul capilarelor. Căldura şi acidoza provoacă dilatarea acestor vase minuscule, în timp ce frigul are o acţiune contractilă. Dintre cataboliţi, dioxidul de carbon, acidul lactic, acidul uric au efect dilatator, iar amoniacul acţionează ca vasoconstrictor. Lipsa vitaminei P, hipokaliemia, hipocalcemia, carenţa proteică, histaminele, insuficienţa sau excesul unor hormoni, precum şi alte substanţe, pot produce o creştere exagerată a permeabilităţii capilare. În aceste condiţii, capilarele îşi pierd rezistenţa, devin fragile, se sparg uşor şi permit trecerea, uneori masivă, a lichidelor în spaţiul interstiţial, producându-se uneori, microhemoragii sau mai des, edem.Circulaţia venoasăÎn cadrul sistemului circulator, sângele este adus înapoi, la inimă, prin componenta venoasă. De la ţesuturi, sângele revine la cord prin venule care unindu-se se captează în vene. Vena cavă superioară şi vena cavă inferioară, sunt canalele care colectând tot sângele venos al circulaţiei mari, se deschid în atriul drept.Circulaţia venoasă reprezintă un transport sanguin de întoarcere care se realizează mai greoi, în primul rând din cauza că, cu excepţia părţii superioare a corpului, se desfăşoară împotriva gravitaţiei. Factorii cei mai importanţi care asigură desfăşurarea optimă a circulaţiei venoase sunt: respiraţia, contracţiile ventriculare, contracţiile musculaturii scheletice a membrelor inferioare şi pulsaţiile arterelor.  Inspiraţia pulmonară realizează o aspiraţie a sângelui venos spre cord, mai ales în venele mari, deoarece se creează o presiune intratoracică negativă. Totodată, inspiraţia profundă, exercită o presiune asupra organelor abdominale, prin intermediul diafragmei, presiune care se transmite venelor. Se poate conchide deci, că  respiraţia corectă şi  efortul fizic moderat au efecte dintre cele mai favorabile asupra circulaţiei venoase.
Vasele de sânge
Vasele de sânge mari (artere, vene), mici (capilare) sau intermediare (arteriole, venule), străbat întreg corpul, transportând prin ele substanţe importante pentru viaţă. După conţinutul sângelui în gaze precum şi în alte substanţe, circulaţia are două componente majore, una arterială şi cealaltă venoasă.
 
Circulaţia arterială
Arterele sunt canale mari prin care, circulă sângele, de la inimă spre ţesuturi. Aorta este vasul principal ce pleacă din ventriculul stâng, ramificându-se apoi, în derivaţii cu calibrul din ce în ce mai mic (arteriole, capilare). Arterele şi arteriolele pornite din aortă descriu circulaţia arterială mare. Artera pulmonară, pleacă din ventriculul drept şi transportă sânge venos spre plămâni, fiind componenta arterială principală a circulaţiei mici.Arterele şi mai ales arteriolele, sub influenţa impulsurilor nervoase primite prin nervii simpatici, se dilată sau se contractă schimbând debitul sanguin. Schimbările de calibru, modifică irigaţia tisulară după nevoile organismului, motiv pentru care, aceste canalele,  au fost numite „ecluze de irigaţie".
 

Pentru a consulta un medic specialist din zona Dvs, vizitati pagina cu Cabinete Medicale.

Vasele de sânge

Vasele de sânge mari (artere, vene), mici (capilare) sau intermediare (arteriole, venule), străbat întreg corpul, transportând prin ele substanţe importante pentru viaţă. După conţinutul sângelui în gaze precum şi în alte substanţe, circulaţia are două componente majore, una arterială şi cealaltă venoasăCirculaţia arterialăArterele sunt canale mari prin care, circulă sângele, de la inimă spre ţesuturi. Aorta este vasul principal ce pleacă din ventriculul stâng, ramificându-se apoi, în derivaţii cu calibrul din ce în ce mai mic (arteriole, capilare). Arterele şi arteriolele pornite din aortă descriu circulaţia arterială mare. Artera pulmonară, pleacă din ventriculul drept şi transportă sânge venos spre plămâni, fiind componenta arterială principală a circulaţiei mici.Arterele şi mai ales arteriolele, sub influenţa impulsurilor nervoase primite prin nervii simpatici, se dilată sau se contractă schimbând debitul sanguin. Schimbările de calibru, modifică irigaţia tisulară după nevoile organismului, motiv pentru care, aceste canalele,  au fost numite „ecluze de irigaţie".CapilareleDupă ce sângele a străbătut arterele mari şi mici ajunge în reţeaua vaselor capilare. Capilarele sunt vase scurte (0,5cm) şi cu diametre microscopice (mai mici de 20μ). Ele sunt foarte numeroase realizând o lungime totală de 2500 km. şi o suprafaţă de 6200 mp. Capilarul are două  terminaţii, prin care se leagă, la un capăt, de arteriole iar de celălalt capăt de venule (vene cu calibru mic), pe lângă care mai prezintă ramificaţii prin care, aceste vase minuscule, se unesc între ele. Aceste mici canale permit trecerea prin pereţii lor subţiri, în spaţiul interstiţial, şi de aici înapoi, în circuitul sanguin, a apei, a proteinelor plasmatice cu masă moleculară mică, a unor elemente figurate, a mineralelor ionice, a gazelor, a substanţelor plastice ori energetice, a unor compuşi de asimilaţie sau dezasimilaţie. Prin intermediul lichidelor interstiţiale are loc schimbul nutritiv (nutriţia celulară), respirator şi excretor, dintre celule şi sânge. Lichidele, celulele şi substanţele care ies din vasele capilare sanguine, constituie mediul local al ţesuturilor şi al organelor. Deşi provin din acelaşi sânge, aceste medii locale sunt diferite de la un ţesut la altul, deoarece celulele tind să le adapteze propriilor necesităţi. Din compatibilitatea sau incompatibilitatea dintre celulele unui ţesut şi mediul local depinde starea de sănătate sau aceea de boală a unui organ sau a întregului organism. Eritrocitele nu pot traversa pereţii (endoteliu) capilarelor, deoarece sunt elemente prea mari. Din cauza diametrului mare, ele sunt nevoite să îşi modifice forma în timpul trecerii prin vasele capilare.Capilarele au proprietatea de a-şi modifica calibrul, permeabilitatea, filtrabilitatea şi aderenţa pereţilor interni. În mod obişnuit, prin vasele capilare, trece doar  5% din totalul sângelui circulant. Acest volum, prin modificarea formei capilarelor, poate creşte de 6 ori. Sporul cantitativ de sânge capilar se realizează pe baza micşorării volumului de sânge din vasele mai mari. Dacă are loc o vasodilataţie capilară la nivelul întregii suprafeţe cutanate, se scoate din circulaţie o cantitate însemnată de sânge de la nivelul organelor, mai ales a ficatului, splinei şi plămânilor producându-se decongestionarea lor. Vasoconstricţia dermică, acţionează în sens contrar, aducând un flux sporit sanguin spre viscere prin scăderea volemiei sanguine periferice.Există numeroşi factori tisulari, fizici şi chimici care pot modifica calibrul capilarelor. Căldura şi acidoza provoacă dilatarea acestor vase minuscule, în timp ce frigul are o acţiune contractilă. Dintre cataboliţi, dioxidul de carbon, acidul lactic, acidul uric au efect dilatator, iar amoniacul acţionează ca vasoconstrictor. Lipsa vitaminei P, hipokaliemia, hipocalcemia, carenţa proteică, histaminele, insuficienţa sau excesul unor hormoni, precum şi alte substanţe, pot produce o creştere exagerată a permeabilităţii capilare. În aceste condiţii, capilarele îşi pierd rezistenţa, devin fragile, se sparg uşor şi permit trecerea, uneori masivă, a lichidelor în spaţiul interstiţial, producându-se uneori, microhemoragii sau mai des, edem.Circulaţia venoasăÎn cadrul sistemului circulator, sângele este adus înapoi, la inimă, prin componenta venoasă. De la ţesuturi, sângele revine la cord prin venule care unindu-se se captează în vene. Vena cavă superioară şi vena cavă inferioară, sunt canalele care colectând tot sângele venos al circulaţiei mari, se deschid în atriul drept.Circulaţia venoasă reprezintă un transport sanguin de întoarcere care se realizează mai greoi, în primul rând din cauza că, cu excepţia părţii superioare a corpului, se desfăşoară împotriva gravitaţiei. Factorii cei mai importanţi care asigură desfăşurarea optimă a circulaţiei venoase sunt: respiraţia, contracţiile ventriculare, contracţiile musculaturii scheletice a membrelor inferioare şi pulsaţiile arterelor.  Inspiraţia pulmonară realizează o aspiraţie a sângelui venos spre cord, mai ales în venele mari, deoarece se creează o presiune intratoracică negativă. Totodată, inspiraţia profundă, exercită o presiune asupra organelor abdominale, prin intermediul diafragmei, presiune care se transmite venelor. Se poate conchide deci, că  respiraţia corectă şi  efortul fizic moderat au efecte dintre cele mai favorabile asupra circulaţiei venoase.

 

Circulaţia arterială

Arterele sunt canale mari prin care, circulă sângele, de la inimă spre ţesuturi. Aorta este vasul principal ce pleacă din ventriculul stâng, ramificându-se apoi, în derivaţii cu calibrul din ce în ce mai mic (arteriole, capilare). Arterele şi arteriolele pornite din aortă descriu circulaţia arterială mare. Artera pulmonară, pleacă din ventriculul drept şi transportă sânge venos spre plămâni, fiind componenta arterială principală a circulaţiei mici.Arterele şi mai ales arteriolele, sub influenţa impulsurilor nervoase primite prin nervii simpatici, se dilată sau se contractă schimbând debitul sanguin. Schimbările de calibru, modifică irigaţia tisulară după nevoile organismului, motiv pentru care, aceste canalele,  au fost numite „ecluze de irigaţie".

Capilarele

După ce sângele a străbătut arterele mari şi mici ajunge în reţeaua vaselor capilare. Capilarele sunt vase scurte (0,5cm) şi cu diametre microscopice (mai mici de 20μ). Ele sunt foarte numeroase realizând o lungime totală de 2500 km. şi o suprafaţă de 6200 mp. Capilarul are două  terminaţii, prin care se leagă, la un capăt, de arteriole iar de celălalt capăt de venule (vene cu calibru mic), pe lângă care mai prezintă ramificaţii prin care, aceste vase minuscule, se unesc între ele.Aceste mici canale permit trecerea prin pereţii lor subţiri, în spaţiul interstiţial, şi de aici înapoi, în circuitul sanguin, a apei, a proteinelor plasmatice cu masă moleculară mică, a unor elemente figurate, a mineralelor ionice, a gazelor, a substanţelor plastice ori energetice, a unor compuşi de asimilaţie sau dezasimilaţie. Prin intermediul lichidelor interstiţiale are loc schimbul nutritiv (nutriţia celulară), respirator şi excretor, dintre celule şi sânge. Lichidele, celulele şi substanţele care ies din vasele capilare sanguine, constituie mediul local al ţesuturilor şi al organelor. Deşi provin din acelaşi sânge, aceste medii locale sunt diferite de la un ţesut la altul, deoarece celulele tind să le adapteze propriilor necesităţi. Din compatibilitatea sau incompatibilitatea dintre celulele unui ţesut şi mediul local depinde starea de sănătate sau aceea de boală a unui organ sau a întregului organism. Eritrocitele nu pot traversa pereţii (endoteliu) capilarelor, deoarece sunt elemente prea mari. Din cauza diametrului mare, ele sunt nevoite să îşi modifice forma în timpul trecerii prin vasele capilare.Capilarele au proprietatea de a-şi modifica calibrul, permeabilitatea, filtrabilitatea şi aderenţa pereţilor interni. În mod obişnuit, prin vasele capilare, trece doar  5% din totalul sângelui circulant. Acest volum, prin modificarea formei capilarelor, poate creşte de 6 ori. Sporul cantitativ de sânge capilar se realizează pe baza micşorării volumului de sânge din vasele mai mari. Dacă are loc o vasodilataţie capilară la nivelul întregii suprafeţe cutanate, se scoate din circulaţie o cantitate însemnată de sânge de la nivelul organelor, mai ales a ficatului, splinei şi plămânilor producându-se decongestionarea lor. Vasoconstricţia dermică, acţionează în sens contrar, aducând un flux sporit sanguin spre viscere prin scăderea volemiei sanguine periferice.Există numeroşi factori tisulari, fizici şi chimici care pot modifica calibrul capilarelor. Căldura şi acidoza provoacă dilatarea acestor vase minuscule, în timp ce frigul are o acţiune contractilă. Dintre cataboliţi, dioxidul de carbon, acidul lactic, acidul uric au efect dilatator, iar amoniacul acţionează ca vasoconstrictor. Lipsa vitaminei P, hipokaliemia, hipocalcemia, carenţa proteică, histaminele, insuficienţa sau excesul unor hormoni, precum şi alte substanţe, pot produce o creştere exagerată a permeabilităţii capilare. În aceste condiţii, capilarele îşi pierd rezistenţa, devin fragile, se sparg uşor şi permit trecerea, uneori masivă, a lichidelor în spaţiul interstiţial, producându-se uneori, microhemoragii sau mai des, edem.Circulaţia venoasăÎn cadrul sistemului circulator, sângele este adus înapoi, la inimă, prin componenta venoasă. De la ţesuturi, sângele revine la cord prin venule care unindu-se se captează în vene. Vena cavă superioară şi vena cavă inferioară, sunt canalele care colectând tot sângele venos al circulaţiei mari, se deschid în atriul drept.Circulaţia venoasă reprezintă un transport sanguin de întoarcere care se realizează mai greoi, în primul rând din cauza că, cu excepţia părţii superioare a corpului, se desfăşoară împotriva gravitaţiei. Factorii cei mai importanţi care asigură desfăşurarea optimă a circulaţiei venoase sunt: respiraţia, contracţiile ventriculare, contracţiile musculaturii scheletice a membrelor inferioare şi pulsaţiile arterelor.  Inspiraţia pulmonară realizează o aspiraţie a sângelui venos spre cord, mai ales în venele mari, deoarece se creează o presiune intratoracică negativă. Totodată, inspiraţia profundă, exercită o presiune asupra organelor abdominale, prin intermediul diafragmei, presiune care se transmite venelor. Se poate conchide deci, că  respiraţia corectă şi  efortul fizic moderat au efecte dintre cele mai favorabile asupra circulaţiei venoase.

 

Circulaţia venoasă

În cadrul sistemului circulator, sângele este adus înapoi, la inimă, prin componenta venoasă. De la ţesuturi, sângele revine la cord prin venule care unindu-se se captează în vene. Vena cavă superioară şi vena cavă inferioară, sunt canalele care colectând tot sângele venos al circulaţiei mari, se deschid în atriul drept.Circulaţia venoasă reprezintă un transport sanguin de întoarcere care se realizează mai greoi, în primul rând din cauza că, cu excepţia părţii superioare a corpului, se desfăşoară împotriva gravitaţiei. Factorii cei mai importanţi care asigură desfăşurarea optimă a circulaţiei venoase sunt: respiraţia, contracţiile ventriculare, contracţiile musculaturii scheletice a membrelor inferioare şi pulsaţiile arterelor.  

Inspiraţia pulmonară realizează o aspiraţie a sângelui venos spre cord, mai ales în venele mari, deoarece se creează o presiune intratoracică negativă. Totodată, inspiraţia profundă, exercită o presiune asupra organelor abdominale, prin intermediul diafragmei, presiune care se transmite venelor. Se poate conchide deci, că  respiraţia corectă şi  efortul fizic moderat au efecte dintre cele mai favorabile asupra circulaţiei venoase.

#1 in Romania

bottom-lipitori-ro

Cabinet

bottom-rubionest

Cabinet Partener

bottom-seremet-ro